Social

ÎN SPRIJINULPENSIONARILOR: Schimbări privind condițiile legate de împrumuturi

joi , 15 dec 2016, ora 16:27       de Dana Berci       Social

Pentru că zilnic zeci de vârstnici din Sighet, dar şi din celelalte localităţi arondate din Maramureşul istoric trec pragul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, conducerea instituției vine cu câteva schimbări în anul 2017. Asta pentru a-i sprijini pe cei care solicită împrumuturi.

Schimbările aduse la condițiile de accesare a unui împrumut și returnarea acestuia se vor baza pe dezvoltarea  asociației și creșterea numărului de membri.

 “Întărirea asociației în anul 2017 se va realiza prin creșterea numărului de membri, creșterea fondului social care să contribuie la ajutorarea celor cu pensii mici. Asociația CARP Sighetu Marmației trebuie să devină o soluție viabilă pentru asigurarea creșterii calității vieții pensionarilor”, a spus Vasile Bota, președintele CARP Sighetu Marmației.

De anul viitor Casa de Ajutor Reciproc a pensionarilor vrea să aducă unele modificări și la termenele de rambursare, în beneficiul solicitanților.

 „Vom stimula termenele de rambursare ca să fie cât mai atractive, iar în condițiile acestea ne creăm posibilitatea să creștem cât mai mult numărul de împrumuturi rambursabile cu care prin modesta dobândă care se aplică să ne asigurăm aceste rezerve de sume pe care trebuie să le gestionăm anul viitor”, a adăugat Vasile Bota.

Conducerea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor a explicat că nu sunt puține cazurile în care pensionarii nu reușesc să își plătească la timp împrumuturile, dar se renegociază graficul de returnare în funcție de posibilitățile financiare ale solicitantului.

 

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii externe aţi dori să zboare avioanele de pe Aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM