Stiri

ÎNCEPE ȘCOALA: Ce reduceri la călătoriile cu trenul au elevii

miercuri , 5 sep 2018, ora 17:43       de Dana Berci       Stiri

 În contextul pregătirilor pentru  începutul de an școlar, CFR Călători recomandă elevilor să îşi achiziţioneze din timp biletele și abonamentele pentru a călători spre sau dinspre locul în care învaţă. De asemenea școlarilor le sunt reamintite reducerile de care beneficiază în ceea ce privește transportul.


Elevii  din învăţământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.

În plus, elevii orfani, elevii cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, în condiţiile legii, sau tutelă beneficiază de gratuitate pentru transportul intern feroviar, pe tot parcursul anului calendaristic. Pentru aceștia se vor elibera gratuit legitimaţii de călătorie sau abonamente la toate categoriile de tren, clasa a II-a, pe distanţe până la 300 km.

Elevii beneficiază de abonamente  lunare la toate trenurile cu reducere 50% sau 100%, după caz. Reducerile sunt valabile pentru călătoriile la clasa a II-a, se eliberează pentru distanţe de până la 300 km, iar numărul călătoriilor incluse este nelimitat.

Pentru a veni în sprijinul elevilor şi a unităţilor şcolare, CFR Călători va acorda facilitatea de reducere/gratuitate în baza vizei anului şcolar 2017/2018 pentru călătoria până la data de 30.09.2018. După această dată, călătoria elevilor cu trenul se va face în baza documentelor vizate pentru anul şcolar 2018/2019.

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii externe aţi dori să zboare avioanele de pe Aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM