Social

PROGRAM SPECIAL: Cum vor circula autobuzele societății Mara Nord în 30 noiembrie și 1 decembrie

joi , 30 noi 2017, ora 15:03       de Dana Berci       Social

 Societatea de transport în comun Mara Nord  din Sighetu Marmației va avea program special în weekendul prelungit în care se sărbătorește Sfântul Andrei și Ziua Națională a României. În această perioadă transportul cu autobuzul va fi asigurat după programul unei zile de sâmbătă.


Deoarece în aceste zile au loc mai multe manifestări culturale, sighetenii vor putea circula cu mijloacele de transport în comun din oraș.

„Noi ne-am gândit că trebuie să asigurăm un minim de transport pentru clienții noștri și am stabilit că atât joi, 30 noiembrie, cât și vineri, 1 decembrie, să funcționăm pe toate traseele în regim de program de sâmbătă. Am făcut analize privind fluctuația călătorilor și vom reuși să acoperim traseele și programul atât dimineața, cât și după-amiază”, a explicat Grigore Șteț, administrator special Mara Nord.

Și dispeceratul societății va fi deschis în aceste zile pentru a le permite călătorilor reînnoirea abonamentelor.

Ne-am gândit că fiind sfârșit de lună să menținem deschis și dispeceratul nostru din centrul orașului pentru că solicitarea privind eliberarea abonamentelor, atât cele cu gratuitate stabilită prin Consiliul Local, cât și cele cu plata integrală să fie asigurate până la începutul lunii viitoare, astfel încât călătorul să aibă acces la eliberarea lor”, a adăugat Grigore Șteț.

Ca și astăzi, dispeceratul va fi deschis și vineri între orele 07:30 și 15:50.

 

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii externe aţi dori să zboare avioanele de pe Aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM